Curs de baza European Florist Certificate

 In Evenimente


Incepand cu luna martie 2018 Asociatia Antreprenorilor din Domeniul Floristic va organiza impreuna cu Ivan Bergh Floral School Italia o serie de cursuri de specializare in floristica, cursuri care se adreseaza persoanelor cu diferite nivele de experienta in domeniul floristic.

Cursul European Florist Certificate este un curs de baza potrivit atat persoanelor care doresc o reconversie profesionala catre domeniul floristic cat si celor care deja activeaza in aceasta sfera ocupationala. Informatiile de natura teoretica si practica cuprinse in acest curs au ca scop formarea de floristi “corecti” din punct de vedere tehnic, aspect care poate aduce cu sine multiple avantaje atat in activitatea zilnica cat si din punct de vedere al dezvoltarii unei afaceri in domeniu.

Cursul se va desfasura in mai multe orase, cu orar decalat. Structura cursului presupune 6 module organizate sub indrumarea Marcelei Muresanu, lector autorizat Ivan Bergh Floral School. Cursul se va incheia cu sustinerea unui examen in prezenta floristului international Ivan Bergh, reprezentant Ivan Bergh Floral School, membra Flornet – Asociatia Scolilor Europene de Floristica. Cele 6 module si examenul se vor incadra ca si perioada de desfasurare intr-un interval de maxim 18 luni.

Structura cursului pentru obtinerea European Florist Certificate este urmatoarea:

Modul I – studiul materialelor folosite in floristica, tipuri de buchete, punctul optic, simetrie/asimetrie, stilul decorativ, proportii
Modul II – studiu de culoare, profunzime
Modul III – compozitii diverse cu plante, buchete diverse, aranjamente funerare
Modul IV – stilul vegetativ, compozitii de Craciun, studiu de culoare
Modul V – structuri pentru compozitii diverse, glamelia, buchete diverse
Modul VI- stilul formal liniar, compozitii funerare, notiuni de marketing, pregatire examen
Fiecare modul se va desfasura pe durata a trei zile.

Recomandam parcurgerea tuturor celor 6 module intrucat informatiile cuprinse in acestea sunt interdependente si neparticiparea la un modul poate duce la lipsa de coeziune a informatiilor din modulul urmator.

Orasele care deschid seria acestor cursuri sunt Cluj-Napoca si Galati

Iata programarea modulelor:

Cluj-Napoca:

M1:12-14 martie 2018
M2: 11-13 aprilie 2018
M3: 7-9 mai 2018
M4: 18-20 iunie 2018
M5: 17-19 septembrie 2018
M6: 15-17 octombrie 2018

Galati:
M1: 23-25 aprilie 2018

Conditii de participare

Tarifele de participare pentru modulul I sunt: membri AADF – 300 euro; non-membri AADF – 400 euro. Tariful se aplica in toate orasele.
La inscriere se achita un avans de 100 euro (nerambursabili in caz de neprezentare sau renuntare la participare) iar diferenta de plata se va efectua pana la data de 9 martie 2018 – Cluj Napoca,  15 aprilie 2018 – Galati.

Numarul minim de participanti intr-o serie este de 5 persoane, numarul maxim este de 10 persoane. In cazul in care nu se intruneste numarul minim, cursul va fi reprogramat.

Lectori

Certificatul obtinut in urma absolvirii cursului European Florist Certificate reprezinta garantia unui nivel de educatie in conformitate cu cerintele europene. Reprezentativi pentru acest nivel de educatie sunt promotorii sai:

Marcela Muresanu, cu studii de specialitate in design interior, in anul 2010 a facut o turnura catre domeniul floristic, primul pas fiind cursul International Dutch Floral Design Course din cadrul Boerma Instituut Olanda. Au urmat 7 ani de antreprenoriat ca manager al Pygmalion Design (florarie si organizari de evenimente), timp in care, in paralel, a participat la cursuri si workshopuri internationale cu Gregor Lersch, Daniel Santamaria, Nicu Bocancea si Araik Galstyan. In 2016 a fost prezenta la Europa Cup (Genova, Italia) in calitate de asistent la demonstratiile lui Ivan Bergh, iar in perioada 2017-2018 a urmat cursuri de perfectionare pentru pregatirea de profesor de floristica sub indrumarea floristului international Daniel Santamaria, in cadrul Ivan Bergh Floral School Italia

Ivan Bergh, profesor de floristica si jurat in competitii internationale in cadrul European Atheneaum of Floral Art (2001-2011). A castigat multiple competitii in campionatul italian si s-a aflat pe podium in campionate internationale din Suedia si Danemarca. A participat la seminarii internationale in Ungaria, Olanda, Germania si Norvegia in cadrul proiectelor Flornet. Detine propria scoala de floristica, Ivan Bergh Floral School unde preda totul despre compozitii florale, despre flori si despre cum pot fi ele folosite, sub convingerea ca viata de florist te invata, mai presus de orice, sa experimentezi, sa indraznesti cu noi materiale, noi forme si jocuri de volum.



Recommended Posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Contactează-ne

Trimite-ne mesajul tău, iar noi îți vom răspunde în cel mai scurt timp posibil. Îți mulțumim!

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search

Cupa Romaniei de Arta Florala 2017