La baza oricarei meserii sta educatia

 In Blog


Floristica fiind un domeniu foarte tanar in Romania, majoritatea celor care lucreaza intr-o florarie sau atelier floral s-au pregatit la variate cursuri cursuri de calificare sau … in cea mai ieftina scoala : cea a practicii de zi cu zi. Dar sa fie oare chiar cea mai ieftina?

Ultimii 10 ani au adus schimbari radicale in ceea ce inseamna componenta decorativa in viata noastra. Si implicit in acest context rodesc multe afaceri in zona de design. Asa s-au inmultit si afacerile cu flori. Dar cine sunt persoanele care sustin productia zilnica de frumos in acest domeniu?

Sunt cu siguranta oameni pasionati. Oameni care, majoritatea, pur intuitiv, au pornit pe drumul realizarii de aranjamente florale. Fiecare s-a documentat cum a stiut: la un curs de calificare, sau a cumparat mici enciclopedii de flori, sau a apelat la un furnizor local de flori pentru a se pune in tema cu oferta lor, sau a tras cu ochiul la ce vinde floraria de peste drum :) si uite asa, cu muuulta determinare si consecventa, avem azi in Romania sute de floristi, producatori de FRUMOS.

Din fericire ultimii ani ne-au mai adus si multe alternative in educatie. Astfel ca productia de FRUMOS a urcat, calitativ vorbind, trepte considerabile. Floristii romani si-au indreptat la un moment dat capul catre colegii lor de breasla din alte tari, si-au luat inima in dinti, si au plecat sa invete de la ei. Ce inseamna floristica in Europa, ca mod de organizare doar, se poate vedea in articolul de pe blog: “Cine apara interesele floristilor din Europa”. Asadar e usor sa ne dam seama unde putem gasi indrumare, sustinere si educare.

Newsletterul Asociatiei Antreprenorilor din Domeniul Floristic

Europa detine multe scoli de floristica/design floral, de stat sau particulare. Cel mai scurt stagiu care se poate face intr-o astfel de scoala este de trei ani, in urma caruia obtii o diploma. Desigur, frecventarea unei astfel de scoli este costisitoare pentru cei mai multi, implicand mai mult decat taxele propriu zise de scolarizare, astfel incat, o buna alternativa au devenit workshopurile sustinute de floristi internationali, a caror experienta profesionala i-a adus deja in stadiul de buni formatori.

Workshopurile sunt intalniri pe durata a cateva zile, accesibile oricui, florist activ sau simplu iubitor de flori, indiferent de nivelul de experienta acumulat. Se lucreaza pe teme prestabilite, iar modalitatea de abordare este una axata pe tehnici curente de lucru, obtinandu-se decoruri florale comune ca si utilitate, cum ar fi decorul de nunta, aranjamente de Craciun sau de Paste, decoruri funerare. Beneficiul obtinut prin frecventarea acestor workshopuri este aprofundarea temelor respective, insusirea de tehnici noi sau perfectionarea unor tehnici, si bineinteles, un certificat care atesta toate acestea.

Demonstratia florala "romania Infloreste" Sibiu 2018

Demonstratiile florale presupun insa, pentru a se dovedi cu adevarat utile pentru participanti, un nivel de experienta mai avansat, intrucat scopul este unul mult mai teatral, de show floristic, unde accentul cade mult mai mult pe design, decat pe tehnica. Compozitiile florale prezentate sunt mult mai spectaculoase, de dimensiuni mai mari, structurile pe care acestea se lucreaza sunt gata facute, iar designerul florist va arata doar cum se joaca cu elemente, cu culori, cu texturi, pe durata a 2-3 ore. Demonstratiile sunt o buna sursa de inspiratie.

Talentul nativ demonstrat de multi romani sau simpla lor dedicare atrag tot mai mult floristii internationali. Programele lor educationale bazate pe cursuri de specializare pe diverse niveluri de experienta ne pot pune pe harta floristicii din Europa. De fapt au facut-o deja, prin floristii care participa la competitii internationale. Programa lor include intotdeauna informatii integrate: dincolo de tehnica de baza necesara in floristica, de notiuni teoretice elementare care realmente te ajuta sa vezi lucrurile in alt alumina, au si o componenta de business – notiuni legate de marketing: pozitionare, relatii client, imagine.

Demonstratia florala "romania Infloreste" Sibiu 2018

La baza oricarei meserii sta educatia

Suntem multi cei care ne-am crescut business-urile invatand singuri, si nu a fost deloc cea mai ieftina scoala. Am aruncat multe flori, am absorbit poate o clientela mai putin numeroasa sau mai putin pretentioasa decat ne-am fi dorit. Am vrut sa facem o compozitie intr-un fel si nu a iesit chiar ce am vrut.

Notiuni precum forma, textura, proportia, caracterul, senzatia si multe altele au toate un rol esential in realizarea unei lucrari. Sau informatii de baza legat despre cum poti sa faci un buchet de mireasa din 15-17 trandafiri. Cum fac sa reziste florile din bratari in toiul verii? O parte din florile proaspat sosite sunt lesinate….ce e de facut? Nunta cu hortensii in aer liber…? Nicigand!

La toate exista definitii si raspunsuri. E nevoie doar sa le imbratisati :) !

Alege varianta de informare care ti se potriveste cel mai bine, conform cu experienta acumulata.



Recommended Posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Contactează-ne

Trimite-ne mesajul tău, iar noi îți vom răspunde în cel mai scurt timp posibil. Îți mulțumim!

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search

Cupa Romaniei de Arta Florala 2018AADF.ro