EDIȚIA  A-VI-A / SINGURA COMPETIȚIE NAȚIONALĂ PENTRU FLORIȘTI

• Informații generale
• Înscriere concurenți
• Regulament
• Parteneri
• Sponsori
• Juriu
• Comisia tehnică
• Concurenți

 INFORMAȚII GENERALE

CUPA ROMÂNIEI DE ARTĂ FLORALĂ 2025 – 10 ANI ÎMPREUNĂ – RĂDĂCINI COMUNE, LEGĂTURI UNICE

Anul 2025 marchează un moment special în istoria Cupei României de Artă Florală – un deceniu de comunitate, prietenie și evoluție în arta floristică românească. Sub tema „10 ani împreună – rădăcini comune, legături unice”, această ediție este o celebrare a parcursului comun al floriștilor care, prin creativitate, tehnică și pasiune, au clădit un adevărat spațiu al excelenței.

Tema din acest an reflectă valoarea conexiunilor construite în timp – atât personale, cât și profesionale – dar și rădăcinile comune ale unei comunități care a crescut organic, prin colaborare și împărtășire a experiențelor.

Celebrarea și conexiunea sunt cuvinte cheie care exprimă eleganța întâlnirii, profunzimea legăturilor și bucuria revederii. Această ediție aniversară poate fi un manifest estetic pentru relațiile umane construite cu grijă, la fel ca florile pe care le aranjăm.

Cupa României de Artă Florală este o competiție națională de floristică cu tradiție, organizată de Asociația Antreprenerilor din Domeniul Floristic – AADF.

Scopul principal al acestei competiții este valorizarea floristicii ca formă de artă, promovarea floriștilor români ca artiști, stimularea consumului și aprecierea florilor. De asemenea, competiția își propune evaluarea cunoștințelor de design floral, creativitate și tehnică.

Competiția presupune realizarea a 5 probe: 2 probe surpriză, întrucât unele informații se transmit doar cu 5 minute înainte de începerea probei și 3 probe cu temă anunțată.

Pentru probele cu temă anunțată, concurentul își va pregăti structurile decorative în concordanță cu tema și specificațiile tehnice din regulament, pe cheltuiala sa, iar materialele pentru probele surpriză  vor fi puse la dispoziție de către organizatori.

Pe lângă concurs, evenimentul cuprinde și expoziții florale, workshop-uri pe diverse teme de interes pentru floriști și antreprenori în domeniul floristic, demonstrații și sesiuni de networking.

De ce să fii parte din această ediție aniversară?

·       Pentru că este mai mult decât un concurs  – este o reuniune a floriștilor care au crescut împreună în această industrie.

·       Pentru că fiecare lucrare florală este o poveste despre apartenență, inspirație și recunoștință.

·       Pentru că într-o lume în continuă schimbare, arta florală unește și aduce frumusețe în prim-plan.

Programul Cupei României de Artă Florală:

*poate suferi mici modificări de ultim moment, însă neesențiale

12 noiembrie – înregistrare concurenți, recepție materiale, pregătiri probe

13 noiembrie

  • 9:30 – Deschidere eveniment și start competiție – Sala Sporturilor “Traian”
  • 10:00 – 13:00 Desfășurare competiție – proba 1 – Sala Sporturilor “Traian”
  • 11:00 – 18:00 Workshop cu Nicu Bocancea – Teatrul Anton Pann
  • 11:25 – 12:30 Întâlnire cu AADF
  • 15:00 – 17:00 Desfășurare competiție – proba a 2-a – Teatrul Anton Pann
  • 16:45 – 17:10 Prezentare MG Blumen – Teatrul Anton Pann
  • 18:00 – 19:30 Desfășurare competiție – proba a 3-a – Sala Sporturilor “Traian

14 noiembrie

  • 09:00 – 10:30 Întâlnire de networking – Valori de Business – Teatrul Anton Pann
  • 9:30 – 11:00 Desfășurare competiție – proba a 4-a – Sala Sporturilor “Traian”
  • 11:15 – 12:00 Workshop Bloomexpress – Teatrul Anton Pann
  • 12:15 – 12:45 Floro – Afacere de succes în domeniul floristic
  • 13:30 – 14:30 Desfășurare competiție – proba a 5-a – Sala Sporturilor “Traian”
  • 14:00 – 14:20 Întâlnire cu AADF
  • 15:30 – 17:00 Demonstrație florală Ella Fodor și Claudia Tararache – Teatrul Anton Pann
  • 18:00 – 18:30 Moment Artistic – Teatrul Anton Pann
  • 18:30 – 19:00 10 ani de AADF – Moment de Recunoastere – Teatrul Anton Pann
  • 19:00 – 20:00 Ceremonia de premiere a concurenților – Teatrul Anton Pann
  • 20:00 – 21:30 Walking dinner – Teatrul Anton Pann

15 noiembrie

  • 9:00 Deschidere expoziție florală – Sala Sporturilor “Traian”
  • 10:00 – 12:00 Workshop părinți și copii – Sala Sporturilor “Traian”
  • 12:00 – 13:30 Battle floristic – Sala Sporturilor “Traian”
  • 15:00 – 17:00 Workshop părinți și copii – Sala Sporturilor “Traian”

ÎNSCRIERE CONCURENȚI

Fiecare concurent are dreptul la un singur asistent. Taxa de participare este 2800 lei pentru non membri AADF și 2200 lei pentru membri AADF. Am păstrat tariful din 2023, știm că traversăm o perioadă cu incertitudini economice, iar prin această decizie, dorim să oferim un plus de stabilitate, în semn de apreciere și recunoștință pentru concurenții noștri.

Taxa este destinată pentru: cheltuieli locație, taxe jurați, servicii catering (prânz, cină festivă – pentru concurent și asistent), cheltuieli de promovare. Cheltuielile de transport și cazare pe durata evenimentului revin concurentului, cu mențiunea că orarul de competiție trebuie respectat întocmai și nu se acceptă întârzieri.

Pentru îndeplinirea procedurii de înscriere, concurenții sunt rugați să completeze Anexa 1 a Regulamentului și formularul de înscriere.

Pentru rezervarea locului se va achita taxa aferentă înscrierii, în termen de 2 zile de la emiterea facturii. Locurile sunt limitate.

REGULAMENT

Întrucât competiția este jurizată de un juriu internațional, format din floriști profesioniști de nivel remarcabil, având atitudinile, competențele și experiență pentru jurizare la nivel internațional, capabili să ia în considerare diferitele medii culturale și de lucru, regulamentul de concurs este redactat în limba engleză. Comunicarea cu juriul se face, de asemenea, în limba engleză. Astfel, concurenții și asistenții trebuie să aibă cunoștințe de bază în limba engleză. În cazul în care aceștia nu posedă cunoștințe de limba engleză, se va găsi o variantă de intermediere a dialogului în măsura posibilităților.

AADF nu își asumă responsabilitatea pentru traducerea sau interpretarea greșită a regulamentului și a indicațiilor primite de la juriu/comisia tehnică de către concurenți, asistenți sau orice alți eventuali traducători la care se va apela. În cadrul evenimentului nu vor exista traducători oficiali.

Regulamentul Cupei României de Artă Florală conține informații detaliate despre modul de desfășurare a competiției:

  • Modalitate de înscriere, taxe
  • Reguli de desfășurare a competiției, inclusiv în etapa de pregătire a materialelor; când și în ce fel concurenții pot fi ajutați de asistent
  • Orar de desfășurare al evenimentului – intervale orare clare pentru descărcarea materialelor, etape de pregătire, probe propriu zise
  • Reguli de respectat în realizarea probelor competiției
  • Probe – tematică
  • Juriu, comisie tehnică, modalitate de jurizare, penalități

Premergător competiției, concurenții au posibilitatea de a adresa întrebări legate de regulament, comisiei tehnice în cadrul a 2 sesiuni, conform regulamentului.

PROGRAM EVENIMENT

  • 15.11.2023 – înregistrare concurenți, recepție materiale, pregătiri probe, workshopuri (programul exact urmează a fi comunicat odată cu regulamentul)
  • 16-17.11.2023 – desfășurarea probelor, workshopuri, premierea, recepția de gală
  • 18.11.2023 – expoziție florală & workshop recreativ pentru comunitate, battle floristic

Orice alte informații suplimentare se obțin la adresa de email: office@aadf.ro sau la număr de telefon: 0741.258.419.

 PARTENERI

·         Primăria Muncipiului Râmnicu Vâlcea și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea

·         Consiliul Județean Vâlcea și Teatrul Anton Pann

primarie
consjudvalcea
teatru
SPONSORI
logo-oz-hami
logo-marvi
logo-supermercato
logo-celoplast
logo-floro
logo-onurvil
logo-emigab
logo-floraluci
logo-marginpar
logo-thewireman
logo-gardenia
logo-bloomexpress
logo-mgblumen
logo-flkowex
logo-megainvest
logo-aldamiwebp
logo-natuflor
logo-greenteam
logo-diana
logo-agrinag
logo-lifeflowers
logo-247
logo-alma
logo-bloomsandmore

Partener media

logo-vtv

Comisia tehnică

  • Fodor Ella
    Fodor Ella

    Președinte, România

    Ella Fodor, o prezență importantă în floristica din România, floristul care îmbină frumos tradiția românească cu accentele modernismnului, un om pentru care cutuma străveche contează iar simplitatea este definiția supremă a luxului.

    _____

    Din 2015 este EMC (European Master Certification) iar experiența ei la evenimente naționale și internaționale este vastă.

    2015, 2016, 2018 – Wintermoments

    2017, 2019 – Fleuramour, Belgia

    2018 – Crystal and Flowers, Liege

    2019 – Cupa Mondială din Philadelphia 2019, alături de echipa Fleurcreatif

    2019 – Blossoming Herkenrode, Belgia – organizare, design si membru in juriul pentru concursul de buchete

    2019 – Timfloralis Timișoara, România

    În România a participat la Cupa României de Artă Florală începând cu 2018, la Sibiu când a fost în Juriul Tehnic!

    2020 – în juriu alături de Nicu Bocancea și Anca Ungureanu – Concurs AADF / Înapoi spre viitor

    2021 – juriu alături Ferenc Kruzslicz /Anca Ungureanu

    2022 – Juriu Tehnic la Piatra Neamt, eveniment organizat de AADF/ Curs pentru Concurs, ediția I

    _________________

    Ella este Președința Juriului Tehnic în acest an al Cupei României de Artă Florală, astfel că ne vom bucura de cunoștințele, precizia și obiectivitatea cu care Ella va juriza concurenții.

  • Joanna Kiedacz
    Joanna Kiedacz

    Membru al Comisiei tehnice, Polonia

    Joanna Kiedacz, a master of floristry and a certified judge of Florint (I International Botanical Cup, Postgraduate Studies in Floristry at the University of Agriculture, and others). Engaged in the development of the floristry industry in Poland through her membership in the board of the Polish Florists’ Association.

    For many years, she has continuously developed her floral knowledge and skills, leading to the achievement of the title Florist of the Year 2022 Polish Florists’ Association.

    As an ambitious person who enjoys creative challenges, she has participated in numerous floral competitions and championships (Vice-Champion of the Floristic Championships of Poland, 1st place in the Floristic Fascinator competition, 2nd place in the Polish eliminations of the Visegrad Oasis Cup). Successfully running a flower shop in Krakow for 12 years.

     

    Joanna Kiedacz este maestru în floristică și jurat certificat Florint (studii postuniversitare în floristică la Universitatea de Agricultură și altele). S-a angajat în dezvoltarea industriei floristice din Polonia prin calitatea de membru al consiliului de administrație al Asociației Floriștilor din Polonia.

    Timp de mulți ani, ea și-a dezvoltat continuu cunoștințele și abilitățile florale, ducând la obținerea titlului de Floristul Anului 2022, acordat de Asociația Floriștilor din Polonia.

    Ca o persoană ambițioasă, care se bucură de provocările creative, a participat la numeroase competiții și campionate florale (Vicecampioană la Campionatele Floristice din Polonia, locul 1 la concursul Floristic Fascinator, locul 2 la Visegrad Oasis Cup). Conduce cu succes o florărie în Cracovia timp de 12 ani.

  • Ionela Sînmihăian
    Ionela Sînmihăian

    Membru al Comisiei Tehnice, România

    • Florist cu nume de floare: Narcisa :D
    • Designer floral la Atelier Design Filomena Brisc din 2009 până în prezent
    • Instructor-preparator formare { trainer} în cadrul școlii Filomena Flower School de la începuturile acesteia
    • Particpiat cu rolul de lider de echipă în festivaluri precum: câteva ediții Timfloralis Timișoara, Simfonia Lalelelor Pitești, Spring Time Reșita, Leeds Castel Festival of Flowers, în toate acestea fiind înconjurată de colegi floriști și foști studenții ai școlii noastre
    • Organizator și coordonator în cadrul mai multor evenimente structurate de A.A.D.F

Juriu

Ferenc Kruzslicz, Ungaria – Președinte juriu

Ferenc Kruzslicz este Master Florist și Jurat Internațional certificat în design floral. A descoperit pasiunea pentru flori și design floral încă din copilărie, obținând primul său titlu național la categoria juniori la doar 16 ani. De atunci, continuă să-și construiască o carieră profesională valoroasă pentru sine și pentru domeniul floristic internațional.

În anul 1996, a fondat propria florărie în orașul natal, pe care o conduce cu succes și astăzi, combinând tradiția, creativitatea și inovația în fiecare proiect. De-a lungul carierei sale, Ferenc a participat la numeroase competiții naționale și internaționale, reprezentând cu mândrie Ungaria la Cupa Europeană din Spania, în 2003.

Recunoscut pentru educația și experiența sa, este un ambasador al artei florale apreciat, și astfel este invitat constant la expoziții, conferințe și jurizări internaționale. Dedicat promovării profesiei, face parte din consiliul de administrație al Asociației Floriștilor Maghiari din anul 2000, iar între 2004 și 2010 a fost membru al Consiliului de Administrație al Organizației Internaționale a Floriștilor (FLORINT), devenind ulterior manager al acesteia în 2013.

În ultimele decenii, Ferenc Kruzslicz a contribuit activ la dezvoltarea și promovarea artei florale la nivel internațional, participând la Campionatele Europene, Eurofleurs și numeroase competiții de floristică, din cadrul Cupei Mondiale, în calitate de membru respectat al Comitetului Tehnic.

Grasile Kiissa, Estonia – membru juriu

Este un florist profesionist și educator cu experiență vastă în design de eveniment, cu formare în arta florală și jurizare internațională.

„Cariera mea în domeniul floristic a început la sfârșitul anilor ’90, o dată cu înființarea primei agenții de nunți din Estonia. În cadrul acesteia, am dezvoltat concepte complete de evenimente, de la idee până la implementare, integrând floristica drept element esențial al procesului de design. Această experiență a pus bazele formării mele profesionale și continuă să îmi influențeze muncă de astăzi.

De-a lungul anilor, am fost implicată în diverse ramuri ale floristicii, de la design decorativ și producția de evenimente de amploare, până la educația profesională. Am avut, de asemenea, onoarea de a face parte din jurii naționale și internaționale, unde am urmărit mereu o evaluare corectă, precizie tehnică și integritate în design.

Abordarea mea îmbină principiile designului floral european cu inspirația nordică minimalistă, punând accent pe echilibru, proporție și simplitate. Sunt dedicată susținerii dezvoltării profesionale a floriștilor prin mentorat, formare și colaborare interculturală.

Cred că arta florală este atât un meșteșug, cât și un limbaj – unul care unește creativitatea, disciplina și emoția într-o formă expresivă unică.”

Tamás Vígh, Slovacia – membru juriu

Tamás Vígh este florist, lector universitar și un artist al naturii. Originar dintr-o familie de cultivatori din sudul Slovaciei, Tamás Vígh a crescut într-un mediu în care dragostea pentru natură și respectul pentru plante au fost valori transmise din generație în generație. A absolvit școala horticolă din Piešťany, unde s-a format sub îndrumarea renumitei profesoare Marta Rybová, o experiență care i-a consolidat pasiunea pentru arta florală și estetica peisajului.

De-a lungul carierei sale, Tamás a explorat multiple direcții artistice și academice, îmbinând practica floristică cu reflecția asupra mediului. În timpul liber, se dedică instalațiilor spațiale și artei land art, lucrări prin care abordează teme legate de estetica mediului și etica ecologică, punând accent pe relația dintre om și natură. 

Este lector de floristică la Facultatea de Horticultură a Universității Mendel din Lednice, unde formează noi generații de specialiști și promovează o viziune integrată asupra designului floral contemporan. În paralel, activează ca florist independent și își continuă studiile de estetică și studii culturale la Universitatea Masaryk din Brno. Prin activitatea sa, Tamás Vígh reușește să îmbine arta, știința și filozofia într-o expresie creativă unică.

Comisia tehnică

Karolina Ładyżyńska-Skrzypek, Polonia – Comisia Tehnică

Karolina Ładyżyńska-Skrzypek este Master Florist de renume internațional, cunoscută pentru stilul său inovator și abordarea artistică în designul floral. Este proprietara studioului Green Sense din Varșovia, unde combină cunoștințele științifice cu sensibilitatea estetică, dobândite în cadrul studiilor de masterat la Facultatea de Horticultură a Universității de Științe din Varșovia.

În calitate de freelancer, Karolina colaborează cu diverse instituții, printre care Asociația Producătorilor de Plante Decorative, Grădina Botanică a Universității din Varșovia și Fundația „Live with Passion”. Este, de asemenea, un artist de land art, recunoscut pentru proiectele sale ce îmbină natura și expresia creativă.

Activitatea ei profesională este completată de implicarea în formarea și evaluarea tinerilor floriști: este președinta comisiei de examinare a Camerei Meșteșugarilor din Mazovia, Kurpie și Podlasie, jurat național Florint și membră a Comitetului Tehnic Florint. A făcut parte din juriile competițiilor internaționale Eurofleurs 2017 și Europa Cup 2022.

Karolina a obținut numeroase premii, printre care locul I la Arteflorando 2016 și locul III la ediția 2017 a aceluiași concurs, iar lucrările ei au fost publicate în prestigioasă revistă Internațional Floral Art.

Alina Bălănescu, România – Comisia Tehnică

Sunt Alina Bălănescu sau Alina Clipa și lucrez de aproximativ 20 de ani în Atelierul propriu Clipa decorațiuni florale din Piatra Neamț.

De-a lungul timpului am încercat să mă prefectionez continuu, participând la cursuri, workshopuri, demonstrații și festivaluri atât în calitate de cursant dar și de lector. În această perioadă, parcurg Masterul în floristică –  EMC European Master Certification.

Prezența în competiții a fost un pas important în drumul meu floristic. Am participat la Cupa României de Artă Florală, organizată de AADF de la prima ediție. Fiecare participare s-a finalizat fie cu titlul de Campioană – ediția 2017, fie cu cel de Vicecampioană în 2018 și în 2019 – Premiul publicului pentru popularitate.

Este o experiență pe care o recomand fiecărui florist, este un moment al nostru, o doză de altfel de adrenalină de care avem nevoie din când în când.

Cu bucurie și mândrie pot spune că sunt Membru activ al AADF încă de la începuturi și cred cu tărie că AADF este o comunitate umană și profesională extraordinară și că toți ar fi bine să ne implicăm dacă ne pasă de noi și de viitorul domeniului floristic din România.”

Monika Kudłacz, Polonia – Comisia Tehnică

Monika Kudłacz este un florist cu o vastă experiență și o profundă pasiune pentru arta florală. Din 2007 deține titlul de Master Florist, iar în 2012 a obținut locul al treilea la Cupa Poloniei în Artă Florală. Din 2008 activează ca jurat internațional în domeniu, evaluând examene universitare, precum și competiții locale și naționale.

Din 2010 predă arta florală în cadrul studiilor postuniversitare ale Universității de Agricultură din Cracovia, unde inspiră generații de tineri floriști. Înainte de activitatea academică, a condus timp de 6 ani propria florărie, experiență care i-a consolidat abordarea practică și creativă.

Monika este, de asemenea, o prezență activă în festivalurile internaționale de land art, în demonstrații și ateliere organizate la invitația producătorilor, engrosiștilor și instituțiilor educaționale. Este membră implicată a Asociației Floriștilor din Polonia și a contribuit la organizarea Europa Cup 2022, desfășurată în Polonia.

Predarea rămâne însă cea mai mare pasiune a sa, pe care o exercită în studioul propriu din Cracovia și în cadrul atelierelor personalizate pentru florării. În creațiile sale, natura este sursa principală de inspirație, iar Monika caută mereu să transmită frumusețea subtilă a acesteia. În afara profesiei, adoră literatura, gătitul, drumețiile montane și călătoriile alături de familie.

Concurenți

Elena Anca Alexa

Anca își desfășoară activitatea  la Suceava și, din anul 2011, este administratorul propriei sale firme – Simfonia Florilor. Cu o experiență de peste 10 ani în domeniul floristic, ea îmbină abilitățile solide de organizare și coordonare cu o viziune creativă, dedicându-se realizării de aranjamente florale personalizate pentru o varietate de evenimente.

Pasionată de flori, culori și artă decorativă, Anca reușește să îmbine inspirația artistică cu atenția la detalii, oferind clienților produse floristice unice, de calitate. Mereu orientată către satisfacerea clientului, se remarcă prin profesionalism, seriozitate și dorința de a transforma fiecare creație florală, într-o expresie autentică a frumuseții naturale.

De-a lungul timpului, a activat și ca pictor pe sticlă – o experiență care i-a oferit posibilitatea de a-și exprima sensibilitatea artistică și pasiunea pentru frumos. Această latură creativă i-a îmbogățit viziunea estetică și i-a inspirat originalitatea în designul floral.

Anca este licențiată în Științe Economice la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, pe care a absolvit-o în anul 2007.

Teodora Dobre

Sibiul este pentru Teodora acasă! Absolventă a studiilor de master în cadrul USAMV din Cluj, programul „Proiectarea, amenajarea și întreținerea spațiilor verzi” (promoția 2018), Teodora îmbină armonios cunoștințele academice cu experiența practică acumulată în activitatea din domeniul floristic.

De-a lungul carierei, a coordonat proiecte educaționale și creative, dezvoltând concepte originale și contribuind la formarea echipelor orientate spre performanță și rezultate. Timp de zece ani, a activat în cadrul Florăriilor Magnolia, ocupând succesiv diverse poziții: florist, responsabil achiziții, manager de locație și, ulterior, manager al departamentului de artă florală.

Începând cu anul 2025, Teodora își extinde aria profesională devenind arhitect în peisagistică și amenajarea teritoriului. Este de asemenea beneficiara unei burse Erasmus, obținută în 2012 la o universitate din Spania, iar în 2023 a obținut calificarea de Designer floral în cadrul Filomena Flower School.

Teodora deține competențe solide de comunicare, coordonare și organizare, dezvoltate într-un mediu profesional complex, prin colaborarea directă cu clienți, furnizori internaționali și prin susținerea de traininguri specializate.

Oana Aurelia Dumitrache

Oana este fondatoare la Florăria Adelle din Călărași, pe care o conduce cu dedicare încă din anul 2011. Cu o experiență de peste 14 ani în domeniul floristic, Oana a dezvoltat o expertiză complexă ce acoperă toate etapele procesului creativ – de la proiectarea și realizarea aranjamentelor florale și a decorațiunilor pentru evenimente, până la consilierea clienților, dezvoltarea conceptelor personalizate, coordonarea proiectelor și gestionarea activităților zilnice ale florăriei.

A participat la evenimente de profil precum West Side Flower Fest 2025 București și Florall Iași, unde a contribuit, în cadrul echipei conduse de Adina Dancianu, la realizarea unor lucrări remarcabile de design floral.

Oana este o persoană creativă, cu un simț estetic rafinat, orientată spre inovație și perfecționare continuă. De-a lungul carierei, a urmat numeroase cursuri și workshop-uri de specializare în domeniul floristic, susținute de Frédéric Dupré, Slava Rosca, Nicolae Agop, Gregor Lersch și Alex Choi.

Este licențiată în Inginerie a Sistemelor Biotehnice și Ecologice la Universitatea Politehnică din București, pe care a absolvit-o în anul 2008.

Amalia Ioana Ispas

„Sunt din Constanța și am 30 de ani. Parcursul meu floristic nu a urmat o linie dreaptă și ordonată, ci mai degrabă o cale sinuoasă, cu multe cotituri neașteptate. Am început cu o florărie pe care, la un moment dat, am ales să o închid. Fără niciun curs în spate, am avut curajul să particip la Cupa României de Artă Florală în 2023, unde, deloc surprinzător, am terminat pe ultimul loc. Dar tocmai acel moment a aprins în mine o dorință puternică: să învăț, să cresc, să explorez cu adevărat lumea floristicii.

Așa am ajuns la Filomena Flower School, curs pe care l-am absolvit în luna mai a acestui an. În paralel am lucrat la florăria Anthurium, am căutat constant experiențe noi, participând la diverse workshopuri și nu numai, care m-au ajutat să îmi lărgesc orizonturile și să îmi găsesc treptat propria voce artistică. Momentan lucrez la Terrarium by studio Garden, membru AADF.

Anul acesta revin la Cupa României de Artă Florală, nu doar pentru a-mi testa evoluția, ci și pentru plăcerea pură a adrenalinei pe care o aduce competiția. Pentru mine, fiecare pas, chiar și cei șovăielnici, a fost esențial, pentru că m-a adus exact aici.”

Mădălina Pavlov

„Sunt din Iași și activez în domeniul floristic de aproximativ 4 ani. Floristica a început pentru mine dintr-o curiozitate personală și din dorința de a încerca ceva nou. Participarea la cursurile Filomena Flower School mi-a oferit o perspectivă completă asupra artei florale și a schimbat modul în care privesc această meserie.

Sunt membru al AADF, o comunitate care m-a sprijinit constant, oferindu-mi inspirație, ghidare și încurajare. Am avut ocazia să întâlnesc oameni remarcabili care m-au motivat și ajutat să câștig claritate și curaj în parcursul meu profesional. De asemenea, am participat la evenimente florale, în țară și în străinătate, experiențe care mi-au lărgit orizonturile și m-au provocat să ies din zona de confort.

În prezent, dețin un atelier floral în Iași, un spațiu care este nu doar locul de muncă, ci și sursa mea principală de inspirație. Acolo mi-am cultivat răbdarea, mi-am testat limitele și mi-am definit stilul propriu, bazat pe compoziții echilibrate, expresive și pline de emoție.

Înscrierea în această competiție reprezintă pentru mine o continuare firească a parcursului profesional și o oportunitate de a-mi valida munca într-un context creativ și exigent. Văd această experiență nu ca pe o competiție în sens clasic, ci ca pe o formă de dialog artistic între floriști, fiecare cu povestea și sensibilitatea sa.”

Alina Popa

Alina își desfășoară activitatea în București și este designer florist din 2008, și fondator al NO NO NO, un studio premium de design floral lansat în 2013, specializat în creații neconvenționale care combină urbanul, natura și poezia vizuală. Stilul său se remarcă prin structuri din crengi, compoziții grafice și instalații florale ce explorează identitatea ca proces creativ.

Formarea sa profesională include numeroase cursuri și workshopuri, la care a participat, atât în țară cât și internaționale, susținute de Gregor Lersch, Tomas de Bruyne, Andreea Stör, Yuko Takagi, Bart Hassam și Frédéric Dupré.

În 2025 a absolvit cursul International Master Florist la Boerma Institute, Olanda – un program complex, coordonat de Gregor Lersch, care a pus accent pe design structural, estetică florală, displacement și construcția de identitate artistică în creațiile florale.

Experiența sa cuprinde colaborări cu branduri internaționale precum L’Oreal România, Philip Morris și MaxMara, precum și realizarea unor lucrări de design floral remarcabile.

Alina a participat la Cupa României de Artă Florală din 2023, în calitate de asistent pentru Mihaela Furtună, care a obținut locul 4 în concurs.

„Privesc fiecare competiție ca pe un spațiu de evoluție și experiment. Pentru mine designul floral este un limbaj viu – o formă de artă care conectează materia vegetală cu intenția umană, punând în mișcare un proces de transformare atât estetic, cât și interior.”

Ana-Maria Şerban

Ana-Maria este din București și a început călătoria sa prin lumea florilor în anul 2000, investind constant în formarea profesională. Este absolventă a cursului Foundation to Master în Floral Design, organizat de Floristiq Art, sub îndrumarea Andreei Stör și a Ralucăi Sandu. În 2014 a urmat cursurile de la Atelierele Ilbah, iar în 2025 a obținut diplomă de International Master Florist la Boerma Institute din Olanda, avându-l ca mentor pe Gregor Lersch.

A absolvit toate cele patru module ale Filomena Flower School și este studentă în anul V la Școala Ikebana Sogetsu România, sub îndrumarea Danielei Turdean. De-a lungul carierei, Ana-Maria a acumulat experiență în proiecte floristice naționale și internaționale alături de echipa Andreei Stör. A participat la workshop-uri susținute de Pim Van den Akker, Frédéric Dupré, Lacy Bird, Hanneke Frankema, Klaus Wagener și Bart Hassam.

A câștigat locurile 4 și 6 la concursurile naționale de floristică organizate de Ambasada Olandei în România (2016–2017).

Sub brandul Hana, membru AADF, își exprimă creativitatea și pasiunea, prin atelierele florale pe care le organizează, inspirând iubirea pentru flori – delicatele minuni ale naturii.

Denisia Isabela Țunea

Este din Caransebeș și activează de peste 10 ani în domeniul floristic, în special pe partea de evenimente, unde a transformat Frumosul într-o carieră plină de sens, în cadrul propriului business, Exclusive Events By Denisia Țunea. De-a lungul carierei, a descoperit că florile au puterea de a spune povești, de a transmite emoții și de a crea legături între oameni.

Participarea la Cupa României de Artă Florală reprezintă pentru Denisia mai mult decât o competiție: este o oportunitate de a întâlni colegi de breaslă, de a face schimb de idei și de a explora noi perspective asupra creativității, contribuind astfel la consolidarea comunității florale din România. Anul trecut, Denisia a urmat cursuri de specialitate, inclusiv Curs pentru Concurs, care i-au dezvoltat abilitățile și i-au rafinat stilul. Ea combină naturalețea cu eleganța, echilibrând formele organice cu liniile clare, pentru a crea design-uri florale pline de emoție.

„Îmi doresc ca participarea mea la această competiție să fie un pas înainte nu doar pentru mine ca artist, ci și pentru brandul pe care îl reprezint și pentru comunitatea pe care o construim împreună. Vin la această competiție cu entuziasm, curiozitate și dorința sinceră de a mă lăsa inspirată de colegii mei, dar și de a contribui cu propria mea viziune.”

Melania Elena Turcu

Melania este din Buzău, un florist dedicat și pasionat, cu o experiență vastă și fondator al Florăriei Theo, inaugurată în 2008.

Prin stilul său distinct, Melania se remarcă prin simț estetic, atenție la detalii și abilitatea de a transforma ideile în creații floristice care îmbină frumusețea naturală cu expresia artistică.

„Ghidată de o viziune creativă și artistică, îmi propun să creez aranjamente florale de design care combină eleganța, inovația și armonia, aducând frumusețe și bucurie cu fiecare ocazie. Pentru mine, florile sunt o formă de artă, o modalitate de a comunica emoții și de a crea conexiuni autentice.”

A absolvit un program de un an, îndrumată de Nicolae Agop, parcurgând cinci module, de la bazele florăriei până la design floral avansat. Și-a aprofundat cunoștințele participând la workshop-uri susținute de Alex Choi, Frédéric Dupré, Slava Rosca și Nicu Bocancea.

A fost implicată în evenimente de profil precum West Side Flower Fest 2025 București și Florall Iași, unde, alături de echipa condusă de Adina Dancianu, a realizat lucrări remarcabile de design floral.

Concurenți

  • Bianca Moldovan
    Bianca Moldovan

    Sunt Bianca Moldovan și m-am născut la confluența celor două Târnave, în orașul pe care cu multă admirație Mihai Eminecu l-a numit ,,Mica Romă” , unde s-a născut Școala Românească, acolo, m-am născut și eu, la BLAJ, în data de 09 August. Am urmat atât cursurile scolii gimnaziale cât și cele liceale în orașul natal după care am continuat studiile la Brașov.

    Am îndrăgit florile de mică, îmi transmiteau o energie pozitivă și simțeam că locul meu este în preajma lor. Totuși după câteva experiențe în alte domenii de activitate am început o afacere în domeniul floristic, administrând ,,FLORĂRIA CASA FLORILOR. Am realizat că acesta este drumul pe care am să merg cu drag. Știind că în arta florală nu este suficient să fii autodidact m-am înscris și am urmat cursurile la FILOMENA FLOWER SCHOOL, unde am consolidat arta de a converti frumusețea florilor. Odată implementată sămânța dorinței de a învăța și a crește în acest domeniu am participat la experiențe de neuitat, printre care cele oferite TIMFLORALIS sau SIMFONIA LALELELOR Pitești și diferite workshopuri excepționale cu Alex Choi, Nicu Bocancea, Slava Rosca, Ella Fodor și diferite seminare. Am participat la Cupa României de Artă Florală în 2021 și de asemenea la Concursul Internațional Botanica Cup Debrecen 2022 unde am devenit vicecampioan ocupând locul II.

    Sunt o fire romantică câteodată visătoare dar ambițioasă și perseverentă ca să nu spun ,,încăpățânată,, și mereu gata a înfrunta noi provocări. Muncesc cu drag în domeniul ales și florile îmi oferă permanent o sursă de inspirație. Dorința de a cunoaște mă ghidează spre o perfecționare constantă și spre noi orizonturi. Personalitatea mea se reflectă în seriozitatea realizării aranjamntelor, în grija permanentă pentru cei dragi, bucuria celor care sunt plăcut impresionați de ,,roadele” muncii mele.

  • Bianca Petre
    Bianca Petre

    Îmi place să mă prezint Bianca Petre de la City Flowers by Ioana, așa cum o fac în fiecare zi de 3 ani. Înainte eram Bianca Petre, un economist foarte dedicat, dar căruia parcă mereu îi lipsea ceva.

    Ioana Nechifor este cea care a intrat cu flori în viața mea acum 10 ani când mi-a organizat nunta. Pasiunea, energia și entuziasmul ei mi-au rămas în suflet, și deși mi se părea de neatins acest domeniu, la 7 ani distanță, am schimbat complet traiectoria.

    Limbajul florilor este preferatul meu, astfel pot transmite cele mai sincere emoții și pot spune povești. Este plăcut să mă regăsesc, să mă pot exprima așa cum simt și ăsta cred că este marele plus pentru mine ca om, să simt că mă aflu la locul potrivit în domeniul potrivit.

    Sunt recunoscătoare pentru toată increderea Ioanei în mine, așa am ajuns să am șansa să concurez la Cupa României în 2021, să urmez Curs pentru Concurs în 2022, să particip ca vizitator la Cupa Europei în Polonia și la Cupa Mondială în Anglia.

    Este o bucurie să organizăm Festivalul Flori pe Scări în Sibiu, iar participarea la Florall – Festivalul artei florale – din Timișoara de anul acesta mi-a rămas în suflet. Toate aceste experiențe la care am putut participa în acești 3 ani, toți oamenii din domeniu pe care îi admir și pe care am avut ocazia să îi cunosc, au adus un plus de valoare vieții mele.

    Participarea mea la Cupa României este o competiție pentru mine cu mine însămi, pentru evoluție, pentru depășirea propriilor limite și a celor mai mari emoții. În același timp este prilejul cel mai bun de a-i revedea pe toți floriștii de la care mereu am ceva de învățat.

    Abia aștept, cu siguranță această experiență îmi va rămâne mereu în suflet!

  • Bostina Georgeta
    Bostina Georgeta

    Vârsta este doar un număr, mă numesc Georgiana și locuiesc într-un frumos oraș pe malul Dunării, înconjurată de un relief versatil!

    Stilul meu de viață este cu și despre flori!

    Iubesc ceea ce fac!

    Am participat la diferite workshopuri și proiecte florale alături de oameni care au aceiași pasiune pentru frumos!

    This is me, follow your dreams!

  • Demeter Izabella
    Demeter Izabella

    Numele meu este Demeter Izabella, lucrez în domeniul floristic din anul 2014.

    Dorința de a fi mai bun, de a lucrea mai frumos, de a învața tehnicile corecte m-au condus la Filomena Flower School, unde în anul 2021 am avut șansa să încep acest drum în arta frumosului, cu o perspectivă nouă față de ce am practicat până atunci. Cu respect și recunoștință pot spune că pe parcurs am cunoscut oameni extraordinari, care mi-au oferit la timpul potrivit suport și oportunitate de a evolua. Astfel am ajuns să fac parte din echipa floristului Ivan Bergh în proiectul Fleur Amour din 2022, iar în acest an am participat la festivalul Leverano In Fiore, unde am lucrat tot cu el la decorarea orașului.

    Dețin o florărie în orașul Târgu Mureș și scopul meu în acest domeniu este să aduc frumosul în casele oamenilor, prin diferite creații florale, care să poarte amprenta imaginației mele și o bucată din sufletul meu.

     

     

  • Gavriluță Andreea
    Gavriluță Andreea

    Mă numesc Andreea Gavriluță, locuiesc în Bacău și sunt omul din spatele atelierului de flori Firfior.

    Îmi place să creez pentru a fi împreună, asta mă inspiră. Mă gândesc mereu la idei noi pentru a menține lucrurile vii și în continuuă evoluție, motiv pentru care am decis să urmez cursurile școlii de floristică Filomena Flower School pentru a înțelege mai în amănunt tehnicile din spatele unui design floral.

    Cred în faptul că poți progresa doar dacă ai curajul să storci fiecare picătură din orice oportunitate posibilă, de aceea m-am implicat în mod activ și responsabil în multitudinea de proiecte care m-au ajutat să cresc profesional – Timfloralis, proiecte alături de echipa Florariei Iris, asistent în cadrul seminariilor și workshopurilor organizate de Filomena Flower School

    Decizia de a participa la Cupa de Artă florală a României este despre a-mi lărgi zona de confort, care, într-un final, m-a făcut să înțeleg că este singurul pas firesc către evoluție.

  • Iosipescu Andra
    Iosipescu Andra

    Andra Iosipescu, îmi pare bine de cunoștință!

    Peisagist de meserie, sunt defapt parte din echipa BROTHERIE, la Sighișoara, business pe care l-am pornit împreună cu prietena mea din pasiune și din dorința de a face ceva al meu, al nostru, ceva diferențiat de ce exista pe piața locală.

    Cu o super atenție la detalii și implementarea clară a conceptului, colegele mele spun că sunt adepta structurilor și creațiilor wow care să ofere impactul cuvenit locațiilor prin povestea unică creată cu fiecare cerință în parte. Eu sunt de acord cu ele

    Responsabilă de creionarea conceptelor în echipa #brotherie, fiecare eveniment ia viață de la o schiță. Participarea în proiecte pentru Timfloralis în 2018 și 2019 au fost clar o rampă de lansare pentru mine în floristică, descoperind ce minunății pot face florile, sârmele, natura, crengile și mâna omului.

    Din 2021 sunt cursant al programului EMC (European Master Certification) sub îndrumarea Thomas de Bruyne. De când există #brotherie din 2017 îmi doresc să știu, să cunosc clar termeni, denumiri, tehnică, culoare, asociere, să dețin eu 100% informația fără de care nu aș reuși să obțin rezultatele dorite. Așa sunt și în viața de zi cu zi, extrem de motivată și hotărâtă atunci când îmi doresc să obțin ceva.

    Îmi doresc să devin designer florist și să particip la cât mai multe competiții florale atât la nivel național, cât și internațional, pentru dezvoltarea ca și om dar și ca antreprenor care a pornit un business de la zero. Vreau să-mi depășesc limitele cu privire la timinguri, deadlineuri și procese de execuție.

    Participarea la proiectele sub îndrumarea Filomena Flower School și ulterior Nicu Bocancea au fost/sunt pentru mine trepte pe care le tot urc și care mă transformă zilnic. De la fiecare învăț ce consider eu că mă ajută, filtrez bine oamenii din jurul meu precum și informația. În noiembrie 2022 am participat la Curs pentru Concurs organizat de AADF, unde sunt membru din anul 2018, tocmai pentru a-mi demonstra că pentru evoluție este nevoie de exercițiu și muncă!

    Forward, Move Forward!!!

    Andra

  • Ispas Amalia
    Ispas Amalia

    Numele meu este Ispas Amalia Ioana, am 28 de ani, născută și crescută lângă mare, în Constanța.

    Am fost atrasă mereu de artă, de frumos, încă din copilărie, însă am neglijat mult timp aceasta latură creativă a mea și m-am îndreptat către facultatea de Jurnalism din cadrul Universității București. Întâmplarea a făcut să îmi găsesc adevărata vocație in facultate, dar nu în băncile ei, ci într-un depozit de flori din Constanța. La vremea aceea doar urmăream ce se întâmplă acolo, cum se lucrează, și „mă jucam” cu florile în unele zile.

    Viața mea a fost un du-te-vino între flori și ce credeam eu că trebuie să fac cu adevărat. Timpul mi-a arătat că adevărata mea dragoste este meseria de florist și că vreau sa fac asta tot restul vieții mele.

    Am lucrat în două florării din Constanța, timp de 2 ani, cu pauză între ele pentru că încă încercam să îmi găsesc adevărata identitate, însă visam să am o florărie a mea.

    Pentru că am devenit mămică, am amânat acest vis, însă din noiembrie anul trecut sunt administratorul florariei Madame Ambrosia -Urban flower shop-.

    Mi-am înțeles adevărata valoare participând la festivalul Florall în cadrul show-ului, cu o rochie de flori intitulată „Sufletul Pădurii”.

    Am participat la un singur curs, în septembrie, acest an, la Iași, curs susținut de domnul Nicolae Agop și organizat de doamna Dăncianu Adina.

    Am ales să particip la Cupa României la Artă Florală pentru că știu că va fi o experiență unică, îmi doresc să evoluez și să mă provoc în fiecare secundă din viața mea.

    Va mulțumesc!

    Ispas Amalia Ioana

  • Mihaela Furtuna
    Mihaela Furtuna

    Acum 25 ani Mihaela Furtună devenea licențiată în Relații Economice Internaționale cu intenția de a negocia și semna contracte cu parteneri din străinătate.

    Cunoștințele dobândite în timpul facultății și abilitățile sale au ajutat-o să gestioneze fonduri europene pentru domeniul transporturilor. Însă, odată cu venirea pe lume a celui de-al doilea copil, Mihaela a schimbat poziția de director în cadrul Ministerului Transporturilor cu cea de mamă și și-a dedicat tot timpul creșterii copiilor.

    Dar pasiunea pentru plante a determinat-o pe Mihaela să se înscrie la cursurile Facultății de Horticultură, facultate pe care a finalizat-o cu prezentarea lucrării de licență dedicată bijuteriilor florale pentru care a obținut nota 10.

    Și pentru că în timpul Facultății de Horticultură a aflat despre arta florală și despre diversitatea și provocările acestui domeniu, ea a dorit să aprofundeze domeniul mergând la cursuri, workshop-uri, masterclass-uri susținute de master floriști recunoscuți pe plan internațional. Astfel, stilul sau de lucru și l-a dezvoltat și îmbunătățit continuu prin interacțiunea cu Sanda Lazur, Andreea Stor, Raluca Sandu, Alina Neacșa, Pim van der Akker, Tomas de Bruyne, Leopoldo Gomez, Ercole Moroni, etc.

    A făcut parte din echipele de floriști care au creat decoruri florale la Balul Prinților și al Prințeselor din Monaco, la Hortus Flower Show de la USAMV, la Wedding Destination din Sicilia, la cea mai mare nuntă din Piatra Neamț PortoWedding, la Fleuramour, etc.

    Anul acesta Mihaela Furtună a obținut European Master Certification din partea lui Tomas de Bruyne după ce a promovat mai multe examene.

    Pentru a-și îmbunătăți tehnicile și a primi idei creative de design floral, a participat ca vizitator la Campionatul Mondial de Artă Florală de la Manchester. Aici a avut ocazia nu numai să îi vadă performand pe cei 20 concurenți la treabă, dar a și luat parte la atelierele susținute de Frederic Dupre și Bart Hassam unde a învățat noi tehnici de realizare a structurilor pentru aranjamentele florale.

    A creat brandul Atlasul cu Petale în urmă cu 7 ani din pasiune, însă în timp acesta a devenit un business în sine și o continuă provocare.

    Atlasul cu Petale este locul unde Mihaela se încarcă cu energie – preia energia brută a florilor și o transformă în aranjamente florale prin care își dorește să transmită emoții și vibrații pozitive celor care le privesc și le primesc.

    Intenția sa este de a se dedica creării de decoruri florale atât pentru evenimentele private, cât și corporate, dar și de a împărtăși celorlalți floriști din cunoștințele pe care le-a dobândit prin intermediul demonstrațiilor florale, dar și a cursurilor pe care le va pregăti în viitorul apropiat.

    contact@atlasulcupetale.ro

    https://www.facebook.com/AtlasulcuPetale

    https://www.instagram.com/Atlasulcupetale

    https://www.linkedin.com/company/atlasul-cu-petale

    https://www.tiktok.com/@atlasulcupetale

    www.atlasulcupetale.ro

  • Molendac Vlad
    Molendac Vlad

    Sunt Vlad și sunt despre artă, răbdare și pasiune. Am studiat arta practic întreaga mea viață, începând cu Liceul de Artă. Apoi mi-am luat diploma de licență în arhitectura peisagistică, scufundându-mă adânc în lumea designului și a naturii.

    Dar nu m-am oprit aici. Foamea mea de cunoștințe m-a determinat să urmez o diplomă de master în etologie, antropologie culturală și folclor. Acest amestec unic de domenii mi-a dat o înțelegere profundă a modului în care cultura și natura se intersectează.

    Călătoria mea ca florist a început când aveam doar 16 ani. Am lucrat cu flori și plante de atunci. În 2021, mi-am unit forțele cu Nicu Bocancea la Florăria Iris, unde am creat împreună aranjamente florale frumoase.

    Sunt originar din Brașov, dar acum numesc Bucureștiul acasă. Acest oraș plin de viață a devenit pânză pentru expresia mea artistică, combinând expertiza mea în arhitectura peisajului, etologie, antropologie și folclor.

    Dar permiteți-mi să vă spun, adevărata mea dragoste constă în plante și flori. A fi florist nu este doar o meserie pentru mine; este o modalitate de a-mi exprima legătura profundă cu lumea naturală. Fiecare aranjament pe care îl creez spune o poveste unică, împletind fundalul meu bogat în artă și cultură.

    Viața mea este o sărbătoare a frumoasei armonii dintre diversele mele activități academice și pasiunea mea neclintită pentru lumea plantelor. Îmi cultiv în mod constant creativitatea și Bucureștiul oferă fundalul perfect pentru demersurile mele artistice.

    În povestea mea de viață, fiecare petală, frunză și pensulă se reunesc pentru a crea o capodoperă care celebrează fuziunea dintre artă, natură și cultură.

  • Monica Havrila
    Monica Havrila

    I graduated from the Babes-Bolyai University Cluj-Napoca, obtaining bachelor and MSc degrees in chemistry and physics. Worked as a florist since 2002.  Between 2020 -2022 I attended Filomena Flower School. Obtained a landscape architect degree from the University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca in 2022.

    Am absolvit Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, obținând diploma de licență și master în chimie și fizică. Lucrez ca florist din 2002. Intre 2020 -2022 am urmat cursurile Filomena Flower School. Tot în 2022 am obținut diploma de arhitect peisagist de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.

AADF este membru Florint – International Florist Organisation

Contactează-ne

Trimite-ne mesajul tău, iar noi îți vom răspunde în cel mai scurt timp posibil. Îți mulțumim!

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search