Cum va fi când totul va fi bine?!
“Totul va fi bine!” – speranța viitorului
Curcubeul este simbolul vremii mai bune care urmează după furtună. Folosit ca și metaforă, în această perioadă de pandemie, pe care o traversăm cu toții, TOTUL VA FI BINE comunică o gândire colectivă pozitivă, în fața unei situații dificile.
Cele mai multe din desenele care au însoțit acest slogan, în lume, au fost realizate de copii.
Ne-am inspirat din sloganul concursului, aflat în derulare și organizat de Asociația Antrerenorilor din Domeniul Floristic. Va propunem, astfel, un exercițiu de imaginație, despre cum va fi când totul va fi bine?!
TOTUL VA FI BINE:
– Când vom fi uniți și cu deschidere să facem pentru noi, domeniul floristic, mai mult decât ar putea face altcineva pentru noi
– Când vom avea capacitatea să ne asumăm că putem construi împreună un domeniu floristic solid, pe baze sănătoase
– Când ne vom implica real și activ, să punem umărul împreună, pentru orice fel de schimbare, de mentalitate, legislativă, etc
– Când vom avea o gândire deschisă și vom fi capabili să punem împreună resurse de timp și financiare pentru schimbare
– Când vom înțelege cum funcționează antreprenoriatul și vom considera că indicatori economici precum cifra de afaceri, profit, pierdere, etc sunt importanți pentru o afacere
– Când vom alege, cu toții, să lucrăm fiscalizat, transparent și onest
– Când vom înțelege că bucuria de a da și de a primi flori, de a le avea în preajmă, în momentele importante ale vieții, nu va dispărea niciodată și că depinde doar de noi, antreprenori în domeniul floristic cum le punem în valoare în fața clienților noștri
– Când vom considera că floristica e o meserie, ce impune respectarea unei deontologii profesionale
– Când vom fi responsabili și asumați, în fața clienților noștri
– Când vom fi capabili să le oferim expertiză în acest domeniu, să le câștigăm încrederea, astfel încât să ne aleagă în funcție de aceste criterii
– Când produsele și serviciile noastre vor fi de o calitate superioară, potrivit experienței și educației fiecăruia dintre noi
– Când vom conștientiza că orice expunere în mediul virtual și în spațiul public e necesar să fie realizată, cu respect și măsură față de semenii noștri
– Când vom avea capacitatea să vedem dicolo de bunăstarea zilei de mâine și vom privi mai spre viitor
– Când vom fi capabili să înțelegem și să ne adaptăm unei noi realități, cauzate de această perioadă pandemică
– Când vom învăța să răspundem unor noi nevoi, rezultate dintr-un comportament nou al clienților
– Când vom fi capabili să ne adaptăm unei noi realități
– Când vom avea răbdare și toleranță să ne ascultăm opiniile divergente
– Când vom ajunge la maturitatea de a considera că orgoliile personale ne împiedică în evoluție
– Când vom putea fi noi înșine exemple pentru generațiile noi de floriști și antreprenori
– Când …………exemplele pot continua!
Lumea de mâine poate fi mai bună, dar depinde de gândurile și acțiunile noastre prezente. “Să construim” viitorul copiilor noștri prin propriile noastre exemple… poate așa va fi când totul va fi bine!