Cine apara interesele floristilor din Europa?
Pe masura ce un sector de activitate prinde contur tot mai evident si inregistreaza o dezvoltare din ce in ce mai accelerata, din interiorul sau se detaseaza reprezentanti, lideri, grupuri care se exprima in numele sau si care ii urmaresc si apara interesele. In Romania, floristica reprezinta un domeniu de activitate foarte tanar, prin urmare avem putini „promotori” in comparatie cu alte tari, dar la nivel european si mondial, acest domeniu a dat nastere unor multor organizatii deja cu traditie, care in prezent deruleaza proiecte foarte ample destinate sa sustina continua dezvoltare a activitatilor sale.
Una din aceste organizatii este FLORINT – International Florint Organization, o organizatie non-profit care uneste asociatii nationale de floristi din peste 20 tari europene si in prezent duce tratative de aderare si cu tari din afara spatiului european.
Federatia a fost fondata in 1956 la Strasbourg de catre un numar restrans de asociatii de floristi preocupati de efectele integrarii europene, dar care, in acelasi timp, au intrevazut oportunitati de colaborare benefice sub umbrela unei entitati multinationale.
Florint este o organizatie care reuneste aproximativ 100.000 floristi europeni care genereaza un venit estimat de 15 bilioane de euro. Peste 350.000 persoane isi castiga existenta intr-o florarie, dintre care 150.000 se estimeaza ca sunt angajati.
Misiunea Florint este de a facilita dezvoltarea industriei floristice prin reprezentarea intereselor asociatiilor membre in fata organizatiilor care guverneaza legislatia la nivel european ( in special in fata Comisiei Europene).
Principiile Florint presupun crearea de valoare adaugata membrilor sai, formularea in mod articulat a intereselor strategice din zona de retail din Europa in mod special si promovarea si mentinerea unui mediu sanatos pentru floristica de pretutindeni.
Florint deruleaza proiecte in 4 mari directii:
1. Sustine comertul cu flori. Florint este recunoscut de catre Comisia Europeana drept organismul reprezentativ al acestui sector. Printr-o intensa activitate de lobby la CE, Florint dispune de reprezentare in diverse birouri ale CE, in grupuri de discutii din cadrul CE si alte organizatii cu influenta semnificativa in luarea de decizii legislative. De asemenea exista aliante strategice incheiate cu alte grupuri internationale cointeresate, precum Union Fleurs
2. Educatia in floristica. Considerand ca pentru succesul oricarei afaceri este fundamental sa fie gestionata de persoane bine educate, indiferent ca este vorba despre angajati sau angajatori, Florint a dezvoltat o platforma educationala impreuna cu Flornet – Asociatia Scolilor Europene de Floristica. Prin platforma Florint/Flornet se doreste derularea de activitati prin care sa sporeasca profesionalismul si iscusinta in domeniul floristic. In acelasi timp aceasta este un bun instrument de sporire a imaginii floristilor de pretutindeni, indiferent ca sunt inca in formare sau deja pesoane cu experienta.
Principalele obiective ale platformei Florint/Flornet sunt:
- continua cercetare si progresul tehnic in programe educationale profesionale in floristica (Vocational Educational Training – VET), cresterea nivelului de educatie in floristica in intreaga Europa,
- monitorizarea schimbarilor din industria floristica in context global,
- dezvoltatea de relatii internationale in cadrul si in afara Uniunii Europene, incurajarea interactiunilor multiculturale, mentinerea unui dialog deschis cu toate organismele cointeresate in floristica.
3. Mediu competitional. Inovatia si indemanarea rasar cu precadere in acest mediu, indiferent ca este vorba de competitii nationale, regionale sau internationale. Provocarile date de explorarea unor noi tehnici, noi stiluri, folosirea de materiale atipice, toate au ca rezultat acumularea de multe informatii intr-o perioada scurta de timp. Schimbul de experienta in mediul competitional aduce impreuna mari grupuri de floristi de pretutindeni si determina crearea de noi relatii de lunga durata.
Principalele consursuri organizate de Florint sunt Campionatul European de Floristica – „The Europa Cup” si Campionatul Tinerilor Floristi Europeni – „Eurofleurs” . Ambele competitii au loc din 4 in 4 ani.
4. Perfectionarea sistemului de jurizare. Pentru o calitate ireprosabila a actului de jurizare, Florint si partenerii sai dezvolta programe de „scolarizare” pentru juratii din domeniul designului floristic. Jurizarea competitiilor europene se desfasoara dupa „Sistemul celor 100 de puncte”, sistem cu a carui metodologie candidatii la jurizare au ocazia sa se acomodeze in cadrul unor cursuri specializate. Absolvirea acestor cursuri le confera statutul de „Jurat European Oficial”. Ulterior ” Sistemul celor 100 de puncte” a fost mult imbunatatit, fara a se renunta la metodoligia specifica acestuia, insa noul sistem „The Judges Certification System” prevede o pregatire mult mai riguroasa a potentialilor jurati. Un jurat poate activa mai intai doar la nivel national, dupa care poate aplica pentru evaluarea specifica statutului de jurat international.
Pentru informatii legate de asociatiile membre Florint puteti accesa www.florint.org. In prezent lista membrilor include si 3 asociatii cu statut de candidat la afilierea Florint: AADF – Asociatia Antreprenorilor din Domeniul Floristic, Romania, EESTI Florist – Estonia si Ukrainian Florist’s Society – Ukraina.
Informatiile din acest articol au fost preluate de pe www.florint.org