Ioana Mihai Nechifor – despre experiența Cupa României de Artă Florală
Ioana Mihai Nechifor este câștigătoarea Cupei României de Artă Florală 2018 și floristul din spatele atelierului floral City Flowers by Ioana din Sibiu.
Un florist foarte creativ: imaginea Cupei României de Artă Florală 2019 – designul floral cu frunze de aspidistra realizat ca accesoriu pentru cap – aparține Ioanei. I-am propus să ne explice ce a însemnat câștigarea acestui premiu pentru ea.
“Am fost întrebată de multe ori cum m-am simțit când am câștigat. Nu știu câți ar crede asta, însă pentru mine experiența în sine a fost cel mai mare câștig, și nu titlul propriu-zis.
Vreau să știți că bucuria acestui premiu nu s-a rezumat doar la momentul acela în care mi s-a rostit numele în aplauzele celorlalți, ci la tot procesul de pregătire pentru acest concurs.
Atâtea plimbări de deconectare pentru ca mintea să se elibereze de cotidian, să se poată gândi la tema concursului, ore de studiat lucrări ale marilor floristi, simulări, teste, zeci de schițe, discuții și vise cu ochii deschiși…toate fac parte din bucurie.
Apoi au venit emoțiile: oare tâmplarul a înțeles ce vreau, oare lemnul se va comporta bine la tăiat, dar vopseaua o să arate cum vreau eu, oare o să aibă stabilitate lucrarea, va fi greu de transportat?În ultimele zile am făcut planul cu asistenta mea referitor la timpii de lucru, evaluarea fiecărei etape, simularea finală și lista cu ce trebuie să luăm la noi, pentru ca nimic să nu ne ia prin surprindere.
Apoi a venit emoția concursului: descărcarea materialelor, întâlnirea cu ceilalți concurenți, cunoașterea juriului, tragerea la sorți a locului de concurs, aflarea ultimelor detalii. În ultimele clipe înainte de începere parcă am simțit un amalgam de responsabilități și griji ce m-au copleșit. Și-atunci mi-am spus că nimic nu mai contează, doar să termin ceea ce mi-am propus și să mă bucur de rezultat. O stare de calm a urmat apoi pe tot parcursul concursului, chiar dacă am avut momente când am fost la limită cu timpul. De exemplu la proba buchetului și accesoriului pentru mireasă în ultimele 5 minune se adunaseră mulți privitori în jurul meu și îi auzeam cum își șopteau “Nu are cum să termine…”, “Vai, să vezi că nu are timp destul” sau “ce păcat, ar fi fost frumos dacă termina la timp”. În ultimele secunde ca prin minune m-am mobilizat rapid și am terminat în aplauzele tuturor. N-am avut putere nici o clipă să mă uit împrejur la colegii mei să văd în ce stadiu erau ei, dar am înțeles ulterior că ei terminaseră când eu am intrat în ultimele 5 minute de mobilizare. După ce am trecut de această etapă, totul părea mult mai simplu. Așa că la proba supriză m-am simțit mai relaxată.
Având în spate experiența ediției trecute a Cupei României unde am obținut locul al III-lea, am învățat un lucru important: să nu lași garda jos până la final, să dai tot ce poți la fiecare probă și să nu faci compromisuri. Și dacă ceva ți se pare că nu e chiar profesionist făcut sau nu eșți convins că e corect, poți fi sigur că și juriul va observa asta, așa că e bine să gășiți soluții sigure și corecte de la început, dinainte de a începe concursul. Și mai e ceva important: întrebați, sfătuiți-va, cereți ajutorul, nu încercați să le gândiți pe toate singuri. Și cei mai buni floristi din lume au o echipă cu care gândesc toate proiectele.
Ultima bucurie e și cea mai importantă: jurizarea. Când vezi cum munca ta este analizată de niște profesionișți cu o carieră internațională în spate, simți cu adevărat că ai intrat în lumea floristilor profesioniști și că îți dorești să devii din ce în ce mai bun. Și fiecare sfat primit de la ei ți se întipărește în minte pentru totdeauna, pentru că acolo e o bucată din mintea și sufletul tău, câteva luni de muncă și multă implicare. Iar anumite întrebări încep să capete sens…și îți dorești ca imediat să aplici ceea ce ai învățat, ca data viitoare să fii mai bun.
Bineînțeles că m-am bucurat și de premiile frumoase primite de la parteneri și sponsori, mai ales de excursia în Olanda pe care am legat-o de un curs cu Maestrul Gregor Lersch ca să îi dau și mai multă valoare experienței.
O altă bucurie pe care am primit-o a două zi după concurs a fost emailul de mulțumire și încurajare de la Președintele României după ce a primit buchetul câștigător.
Sunt convinsă că acest concurs va capătă tot mai multă popularitate cu fiecare ediție, iar calitatea concurenților și a lucrărilor va crește constant, așa cum observăm că se întâmplă în ultima vreme.
Anul acesta sunt onorată să fac parte din Comisia Tehnică și abia aștept să văd ce au pregătit concurenții! Le doresc multă putere, inspirație, concentrare, grijă și respect pentru flori și pentru această meserie frumoasă! Bucurați-vă de această experiență, restul vine de la sine!
Iar celor care citesc acum aceste rânduri, floristi sau doar iubitori de flori, vă dau un sfat: mergeți și vedeți ce se întâmplă acolo, n-o să va pară rău! E un mare privilegiu să-i avem pe Alex Choi și Nicu Bocancea la acest eveniment. Sunt oameni care vin din alte țări să-i vadă, sau ar da oricât să-i întâlnească în persoană, să simtă “vibe-ul” lor. Eu îmi iau multă energie de la oameni ca ei, cu o pasiune, valoare umană și determinare de admirat!”