Floristi romani din Europa – Ioachim Erema

 In Blog


Ioachim Erema si pasiunea pentru floristica

De curand am descoperit ca printre talentele de care se bucura in floristica Marea Britanie se afla (inca) un roman. Spunem “inca” pentru ca sunt cu siguranta multi cei pe care nu am avut ocazia sa ii cunoastem. Ioachim Erema a trait, ca multi dintre noi, copilaria frumoasa de la poalele unui munte romanesc. S-a nascut la 20 km de Piatra Neamt unde a deprins de la mama lui iubirea pentru flori si plante.

ioachim erema florist de origine romana
Drumul spre Marea Britanie a trecut prin Bucuresti, pe la Florariile Iris, unde, din adolescenta deja, a avut ocazia sa invete si sa experimenteze lumea florilor. Pe parcursul anilor viziunea lui s-a dovedit a fi atractiva atat pentru fondatorii Iris cat si pentru clientela acestora.

Ne povesteste ca s-a bucurat de multa apreciere din partea clientilor, ca s-a simtit rasfatat, insa dupa 10 ani petrecuti acolo a simtit ca are nevoie de un context mai larg de exprimare si a plecat in Anglia. A avut in continuare sansa de a intalni oameni care cred in el, prin urmare i s-au deschis usi catre personaje importante in arta florala britanica.

Drumul spre implinirea profesionala

Pas cu pas, prin diverse colaborari a avut oportunitatea de a crea designuri inedite pentru cele mai faimoase locuri si persoane din Anglia: nunti regale, state visits (intalniri ale reginei cu seici sau alti conducatori de stat), petreceri private pentru diferite vedete internationale, Palatul Parlamentului, Windsor Castle, Westminster Abbey, Battersea Power Station, The Gherkin.

A intrat in contact cu in editor care i-a promovat cateva design-uri in revistra proprie iar in 2010 a fost invitat de acelasi editor sa decoreze o casuta rustica in cadrul unei expozitii de flori din UK. Aici multi designeri/organizatori internationali au vazut ceva diferit in lucrarile sale si a fost invitat sa faca parte din echipa Fleuramour Belgia. Din acel moment Ioachim a avut nenumarate aparitii ca si International Floral Designer in Anglia, Belgia si Olanda. De asemenea, cateva din creatiile lui au fost publicate in reviste, pentru care a creat aranjamente pas-cu-pas.

ioachim erema, florist de origine romana
Cele mai renumite aparitii in cadrul Fleuramour sunt “Tropical Storm at the Castle”, “The Earth Elements” si “The Star of Bethlehem”.

Ioachim se mandreste a fi castigatorul a doua competitii create de Fusion Flowers si anume “Fabulous Freesia” si “Christmas Door Wreath UK”. Ca si parte din premiu el a fost invitat in Olanda sa creeze un film pas-cu-pas pentru design-ul castigator. Avand un talent deosebit si unic pentru cei din UK, combinand stilul European invatat in Romania si cel britanic dobandit acolo, Ioachim este foarte solicitat pentru demonstratii si workshop-uri. Viziunea lui floristica este apreciata de BFA (British Florist Association) si NAFAS.

In 2016 Ioachim a devenit Floral Fundamentals Ambassador iar anul acesta pentru prima data a luat parte ca si competitor la unul dintre cele mai renumite evenimente florale din lume: Chelsea Flower Show.

In present, Ioachim se ocupa de afacerea lui privata si incearca sa-si faca timp si pentru relaxare, iubind calatoriile, aerul curat si sportul.

In toate aparitiile sale Ioachim reprezinta Romania cu mandrie si vorbeste cu drag despre frumusetea acesteia.

ioachim erema florist de origine romana

ioachim erema florist de origine romana

ioachim erema florist de origine romana

Mai multe informatii despre portofoliul sau gasiti in linkurile de mai jos:

http://www.flowerweb.com/en/article/172251/Tropical-Storm-at-the-Castle-by-Ioachim-Erema
http://www.flowerweb.com/en/article/194616/The-Earth-Elements
https://www.youtube.com/watch?v=qcvdSgyQHZA&feature=youtu.be
https://ro.pinterest.com/ioachime/ioachim-erema/
https://ro.pinterest.com/ioachime/ioachims-erema-star-of-bethlehem/

https://www.facebook.com/ioachim.erema

 



Recommended Posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Contactează-ne

Trimite-ne mesajul tău, iar noi îți vom răspunde în cel mai scurt timp posibil. Îți mulțumim!

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search

blogul AADF.roTrandafiri David Austin - articol pe blogul aadf.ro